tutore copil stainatate

Încă din momentul în care te-ai hotărât să pleci în străinătate, te gândeşti ce vei face cu copiii şi în grija cui să-i laşi, însă poate că nu știi că trebuie să faci o serie de demersuri legale.
Te-ai întrebat dacă în perioada cât tu şi soţia/soţul veţi fi plecaţi copilul are nevoie de semnătura părintelui pentru diverse servicii medicale, juridice, şcolare cum vor fi rezolvate aceste probleme?
1.Alege o persoană pe care vrei s-o propui instanţei să preia exercitarea autorităţii părinteşti. Persoana respectivă trebuie să facă parte din familia extinsă (bunic, unchi/mătuşă, văr, nepot, frate/soră, străbunic, frate al unui bunic şi să aibă minimum 18 ani.
2. Anunţă Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei unde ai domiciliul cu privire la intenția de a pleca și persoana pe care ai ales-o pentru a se ocupa de întreținerea copilului. Legea cere să faci acest lucru cu cel puţin 40 de zile înainte de a pleca.
Instanţa de tutelă sau judecătoria din raza domiciliului tău va analiza persoana propusă de tine, în urma verificării posibilităţilor materiale şi a garanţiilor morale. În acest sens, vei putea depune înscrisuri care să dovedească că persoana căreia vrei să-i predai exercitarea autorităţii părinteşti are venituri care să-i ofere posibilitatea de a întreţine minorul, precum şi că are un comportament adecvat creşterii unui copil.

De asemenea, trebuie să ştii că perioada maximă pentru care instanţa poate încredinţa creşterea copilului şi supravegherea sa unei alte persoane este de maxim 1 an de zile. Instanţa va întreba persoana desemnată dacă este de acord să preia exercitarea autorităţii părinteşti, fapt ce impune o obligaţie în sarcina persoanei respective, aceea de a se prezenta personal la instanţă, întrucât acordul poate fi exprimat doar verbal, în faţa instanţei.

Procedura în faţă instanţei este necontencioasă şi, conform legii, se soluţionează în maxim 3 zile de la depunerea cererii.

Ne puteti ajuta distribuind pe :