Notarul public poate certifica urmatoarele fapte, pe care le constata personal: faptul ca o persoana este in viata, faptul ca o persoana s-a aflat intr-un anumit moment intr-un anumit loc, faptul ca o persoana s-a prezentat sau nu la biroul notarial ca urmare a unei somatii, programele informatice, alte fapte prevăzute de lege.
Totodata, notarul public certifica, la cerere, procesele-verbale si hotararile adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor societatilor comerciale.
Procedura de certificare este deosebit de utila atunci cand partile au incheiat o promisiune de vanzare-cumparare(antecontract), acesta a ajuns la scadenta si una dintre parti nu isi mai indeplineste obligatiile.
Incheierea de certificare emisa de notar poate fi folosita in instanta de partea care doreste sa isi dovedeasca buna- credinta si intentia de a-si executa obligatiile.
Este foarte important in aceasta situaţie ca partile sa apeleze la un executor judecatoresc, pentru intocmirea si comunicarea conform regulilor de procedura civila, a unei notificari/ somatii catre partea care nu isi mai executa obligatia.
Partea va fi notificata sa se prezinte la biroul notarial la o data agreeata cu biroul notarial, si cu respectarea unui termen suficient care ii permite partii atat sa ia cunostinta de notificare cat si sa se prezinte la biroul notarial la data stabilita. În general termenul va fi de 10-14 zile de la data intocmirii notificarii.
Pentru indeplinirea procedurii se va prezenta atat notificarea in original cat si dovada inmanarii acesteia prin agent procedural. Astfel, notarul public verifică dacă înmânarea sau comunicarea somaţiei ori notificării s-a făcut în condiţiile legii, iar în caz contrar, va cere repetarea procedurii. Neregularităţile procedurii de citare se consideră acoperite în cazul în care persoana somată sau notificată se prezintă în faţa notarului public.
La data, ora şi locul indicate în somaţie sau notificare, notarul public dispune să se strige de 3 ori la intervale de 5 minute numele şi prenumele persoanei somate sau notificate.
Declaraţia persoanei somate sau notificate se consemnează în încheierea de certificare, semnată de notarul public şi de părţile interesate. În cazul refuzului de a face declaraţia sau de a semna, precum şi în caz de neprezentare a persoanei somate sau notificate, se va face menţiunea corespunzătoare în încheiere.
Somaţia sau notificarea nu este necesară la îndeplinirea certificării de fapte, dacă printr-un act autentic părţile au convenit anterior asupra tuturor elementelor care le-ar fi fost comunicate prin somaţie sau notificare.
Încheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte.