Contractul de imprumut este definit ca fiind acel act juridic prin care o parte, numita imprumutator, transmite unei alte parti, numita imprumutat, folosinta sau proprietatea unui bun, cu obligatia pentru aceasta din urma sa restituie la scadenta bunul in natura (in individualitatea sa) sau bunuri de acelasi gen, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate.
In ipoteza in care cel imprumutat este obligat la restituirea bunului in natura sa specifica, imprumutul este de folosinta si se numeste comodat. Daca imprumutatul este obligat sa restituie bunuri similare cu cele imprumutate, suntem in prezenta contractului de imprumut de consumatie sau propriu‑zis (mutuum).
Contractul de comodat (imprumutul de folosinta) poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile si neconsumptibile, imprumutatul dobandind doar calitatea de detentor precar asupra acestora. Imprumutatorul ramane pe durata contractului proprietar al bunului imprumutat, riscurile pieirii acestuia in caz de forta majora sau caz fortuit ramanand pe mai departe in sarcina sa, in baza principiului res perit domino.
Contractul de imprumut de consumatie (propriu‑zis sau mutuum) are ca obiect numai bunuri fungibile si consumptibile, imprumutatul dobandind insusi dreptul de proprietate asupra lor din chiar momentul incheierii contractului; prin urmare, el va suporta riscurile pieirii fortuite a acestora, in baza principiului genera non pereunt.
Obligatiile imprumutatului
Principala obligatie care revine imprumutatului este aceea de restituire a bunului imprumutat.
Bunurile care urmeaza sa fie restituite trebuie sa fie de aceeasi natura si in aceeasi cantitate, intrucat, in caz contrar, se schimba natura juridica a contractului.
Restituirea imprumutului nu poate fi ceruta de imprumutator mai inainte de implinirea termenului. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca partile sa convina ca restituirea sa aiba loc si inainte de scadenta.
Locul restituirii bunurilor imprumutate va fi cel convenit de parti in contract. Cand partile n‑au convenit nimic cu privire la locul restituirii, acesta va fi cel al incheierii contractului .
In cazul in care imprumutatul se afla in imposibilitate de a‑si executa obligatia de restituire in natura, el va face plata in bani, in raport cu valoarea bunurilor din momentul in care obligatia sa a devenit exigibila,iar daca nu s‑a stipulat un termen, plata prin echivalent se face in raport cu valoarea bunurilor din momentul incheierii contractului.
Daca imprumutatul nu‑si executa obligatia de restituire, imprumutatorul sau succesorii sai in drepturi au un drept la actiune in justitie.
Obligatiile imprumutatorului
In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie, contractul fiind unilateral.
Imprumutatorul este raspunzator de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca si comodantul. Acest text este lipsit de importanta practica, intrucat imprumutul de folosinta, are ca obiect doar bunuri fungibile si consumptibile in acelasi timp, si numai in mod exceptional ar putea produce daune.
Contractul de imprumut de consumatie inceteaza, de regula, la data prevazuta in contract, prin restituirea bunului imprumutat, iar daca imprumutul este cu dobanda, si a dobanzilor aferente.
Plata poate fi facuta in mod valabil si inainte de scadenta, intrucat termenul este stabilit, de regula, in favoarea debitorului.
Daca termenul a fost stabilit in favoarea ambelor parti, imprumutatul va putea face plata inainte de scadenta numai cu consimtamantul imprumutatorului.
Contractul de imprumut de consumatie se poate stinge si potrivit dreptului comun, de exemplu, prin reziliere, remitere de datorie, compensatie, dare in plata, confuziune.
