Conducerea pe drumurile publice a unui tractor neînregistrat, de către o persoană care nu are deloc permis de conducere nu este la acest moment considerată o infracțiune în legislația penală, potrivit unei lămuriri pe care a oferit-o Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea a concluzionat că nu se poate subînțelege că textul infracțiunii de conducere fără permis se referă și la tractoare.
ÎCCJ a decis că nu reprezintă o infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui tractor (agricol sau forestier) neînregistrat de către o persoană care nu are deloc permis de conducere. Curtea a stabilit că nu se poate subînțelege că textul infracțiunii de conducere fără permis se referă și la tractoare, din moment ce nu o face. Decizia ICCJ va deveni obligatorie imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
“În interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul penal şi art.335 alin.1 din Codul penal, raportat la art.6 pct.6 şi pct.30 din O.U.G. nr.195/2002 (Codul rutier – n.red.), modificată şi completată prin OG nr.21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. 1 din Codul penal”, potrivit comunicatului.
Curtea Supremă a fost pusă să clarifice dacă în Codul penal, atunci când se menționează noțiunea de “autovehicul” la articolele 334 și 335, sunt incluse și tractoarele agricole sau forestiere în discuție. Dat fiind că în Codul penal nu există o definiție a autovehiculului, ci aceasta se regăsește în Codul rutier, atunci definiția la care ne raportăm este cea din Codul rutier. Însă în acest act normativ tractoarele nu sunt considerate autovehicule.
Concret, în Codul rutier se specifică, la definiția autovehiculului: “vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole și forestiere, precum și vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule“.
Relativ recent, Curtea Constituțională a criticat printr-o decizie faptul că legiuitorul nu s-a referit și la această categorie de vehicule în Codul penal, considerând neconstituțională lipsa lor din textul infracțiunii de conducere fără permis.
Sursa: AvocatNet.ro